ACTUALIZARE 11:10 Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, actual președinte de onoare al PSRM, a fost reținut pentru 72 de ore, a confirmat procurorul general interimar, Dumitru Robu, pentru Deschide.MD.

Ofițerii Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, împreună cu procurorii anticorupție, au descins cu percheziții la domiciliul fostului președinte Igor Dodon, transmite Deschide.MD.

Totodată, a fost reținut și cumnatul socialistului, Petru Merineanu. Sursele publicației susțin că Merineanu ar fi încercat să distrugă mai multe probe.

Perchezițiile au loc în cadrul dosarului „kuliok” (săcoșă). Publicația scrie că este vorba de imaginile video din anul 2019 de la sediul PDM în care Vlad Plahotniuc i-a transmis o pungă, în care ar fi bani, președintelui Igor Dodon. Din imaginile video rezultă că banii pe care îi ia Dodon de la Plahotniuc sunt pentru salarizarea celor din PSRM.

Sursele Deschide.MD susțin că perchezițiile au loc și la alte adrese, respectiv casa părinților lui Dodon din satul Sadova, dar și la tabăra de odihnă care ar aparține familiei lui Dodon. Totodată, acțiunile de urmărire penală sunt demarate la cel puțin două apartamente care i-ar aparține lui Dodon, dar care ar fi înregistrate pe numele cumnatului său, dar și a finului socialistului, fostului ofițer al SPPS, Lilian Filipov.

/www.digi24.ro/stiri/

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.