O companie din Germania, interesată să dezvolte învățământul dual la Universitatea din Bălți

0
35

Compania germană „Dräxlmaier” este interesată să colaboreze cu Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălți, în privința dezvoltării învățământului dual. Aspecte ale eventualei colaborări au fost discutate zilele trecute de rectoratul instituției, reprezentanții Facultății de Științe Reale, Economice și ale Mediului și reprezentanți ai Companiei „Dräxlmaier” și ai Zonei Economice Libere Bălți.

Barbara Gerber, responsabilă la Compania „Dräxlmaier” de implementarea proiectelor ce țin instruire profesională în afara Germaniei, a explicat felul în care „Dräxlmaier” se implică și a reușit să pună în aplicare practici ale învățământului dual în mai multe țări. Barbara Gerber a spus că „Dräxlmaier” este interesată să aplice asemenea experiențe la Bălți și Cahul, în mod special ce ține de pregătirea specialiștilor calificați de nivel mediu, se menționează într-un comunicat al Universității Alecu Russo.

În context, managerul de formare la compania „Dräxlmaier” cu sediul în Bălți, Vadim Bubulici, a spus că, în curând, compania intenționează să-și modernizeze capacitățile de producție, astfel că specialiștii în mecatronică vor fi la mare căutare. Vadim Bubulici a menționat că practicele în materie de învățământ dual pe care le desfășoară „Dräxlmaier” din 2014 în Moldova arată că circa 80% din absolvenții colegiilor sunt angajați în cadrul companiei.

mai mult la :   www.realitatea.md/o-companie-din-germania–interesata-sa-dezvolte-invatamantul-dual-la-universitatea-din-balti_72977.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here